Primăria municipiului Galaţi a fost joi gazda unei delegaţii din Republica Populară Chineză. Din această delegaţie au făcut parte reprezentanţi din trei companii, respectiv Shandong Kerui Petroleum Equipment Co. Ltd, Electronic Business System E.U. şi Formula Construction.
„S-au prezentat oportunităţile de investiţii de la nivelul municipiului Galaţi, facilităţile ce pot fi puse la dispoziţia investitorilor dar şi planurile de dezvoltare pentru comunitatea noastră. În egală măsură, invitaţii şi-au prezentat companiile şi profilurile de activitate astfel încât în viitorul apropiat să se poată identifica oportunitatea de colaborare în plan economic”, transmite Primăria Galaţi.