Neatenţia sau ghinionul pot fi explicaţii facile pentru accidentele cărora le-au căzut victime trei fetiţe în vârstă de 6, 9, respectiv 12 ani, care au ajuns în aceeaşi zi la Spitalul Clinic de Urgenţă după ce au fost opărite cu apă clocotită. Este vorba de două surori de 9 şi 12 ani, de loc din Tuluceşti, care s-au opărit în acelaşi timp pe picioare în apă fierbinte, dar şi de o fetiţă de 6 ani din Galaţi care, la fel, s-a opărit, dar la una dintre mâini. În toate cele trei cazuri fetiţele ce s-au opărit accidental sunt internate în secţia Arşi a Spitalului de Urgenţă. „A fost o zi cu ghinion pentru trei fetiţe din Galaţi şi Tuluceşti care au fost internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi după ce accidental s-au opărit cu apă sau ceai. Două dintre fetiţe au suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare, iar cea de-a treia la nivelul mâinilor. Cele trei fetiţe, două dintre ele surori, sunt în continuare internate la spitalul nostru”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.