Trenuri anulate la Galaţi din cauza viscolului

M.C.M.Eveniment1 martie 2018

Ninsoarea şi viscolul au provocat şi perturbarera traficului feroviar. Astfel, în prima zi de primăvară, cel puţin din punct de vedere calendaristic, CFR Călători anunţă anularea a peste 100 de trenuri. Decizia vine în urma avertizării de vreme rea a meteorologilor, care, potrivit acestora, se prelungeşte până vineri seară.
Potrivit CFR Călători, joi, 1 martie 2018, pe raza SRPT Galaţi au fost anulate următoarele trenuri:
– IR 1571 Bucureşti Nord – Galaţi
– R 7361 Făurei – Galaţi
– R 7373 Făurei – Galaţi
– R 7565 Mărăşeşti – Galaţi
– R 7566 Galaţi – Mărăşeşti
– R 7568 Galaţi – Mărăşeşti
– R 7569 Mărăşeşti – Galaţi
– R 7570 Galaţi – Mărăşeşti
– R 7571 Mărăşeşti – Galaţi
– R 7574 Galaţi – Mărăşeşti
– R 7575 Mărăşeşti – Galaţi
– R 7576 Galaţi – Tecuci
CFR Călători informează că, pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp