Un gălăţean în vârstă de 70 de ani s-a rănit în nişte împrejurări de-a dreptul bizare şi a murit după ce a agonizat câteva zile la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Bărbatul avea probleme medicale severe la nivelul plămânilor şi avea nevoie de masca de oxigen. Din păcate, omul era şi fumător, iar în cele din urmă tocmai acest viciu i-a adus şi o moarte îngrozitor de chinuitoare. „Fumatul poate să ucidă, iar asta a demonstrat întâmplarea prin care a trecut un domn de 70 de ani care a ajuns la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Bărbatul suferea de o boală a plămânilor şi avea nevoie să poarte o mască de oxigen. Chiar în această situaţie, nu a reuşit să renunţe la viciul fumatului. A lipsit probabil de la şcoală la lecţia în care se spunea că oxigenul şi o scânteie generează o flacără ce poate duce şi la explozie. Aşa că având poftă de o ţigară, în timp ce avea şi aparatul de oxigen, şi-a aprins ţigara şi instantaneu în jurul capului i s-a format ca un nimb, o flacără care i-a cuprins faţa şi părul. A suferit arsuri grave şi a decedat câteva zile mai târziu la Spitalul de Urgenţă. Atenţie, deci, la fumat, uneori poate ucide imediat, nu în ani buni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa. Din păcate, moartea gălăţeanului care a riscat să îşi aprindă o ţigară chiar dacă avea mască de oxigen a fost chinuitoare şi deşi s-au făcut eforturi pentru a fi salvat, atât profunzimea arsurilor, cât şi starea lui de sănătate nu i-au mai dat nicio şansă.