17 DECEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ultima probă a bacalaureatului, cu jandarmii
Ultima probă a bacalaureatului, cu jandarmii

Incident la bacalaureat la un centru de examinare din Galaţi. Un echipaj al jandarmilor cu dubă au fost chemaţi să intervină pentru a linişti un candidat care s-a apucat să agreseze verbal o supraveghetoare.Cei din curtea liceului au evitat să comenteze incidentul, spunând că era „un control banal”. 

Jandarmii au lămurit însă situaţia. „Un bărbat în vârstă de 28 ani, după ce a susţinut o probă în cadrul examenului de Bacalaureat 2015, la ieşirea din cadrul centrului de examinare, a început să adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa personalului care asigura paza bunurilor lăsate în camera de păstrare de către elevi, pe perioada susţinerii probei, motivând că nu i se dă mai repede bunul lăsat. Fiind rugat de către jandarmul aflat în dispozitivul de pază şi ordine publică să afişeze un comportament civilizat la adresa personalului, bărbatul a devenit mai impulsiv, continuând scandalul în incinta centrului de evaluare. Pentru a nu deranja elevii din examen, jandarmul din dispozitivul de pază a solicitat sprijinul unui echipaj al Jandarmeriei Galaţi, care l-a condus pe tânăr la autospeciala Jandarmeriei, unde a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei”, a precizat Cătălin Bădin, de la IJJ Galaţi. Incidentul a fost anunţat şi la Inspectoratul Şcolar. „Era probabil grăbit să îşi ia bagajele, emoţionat sau stresat, dar a folosit cuvinte care nu se pot reda faţă de profesorul supraveghetor”, a precizat Mioara Enache, inspector şcolar general la Galaţi. 

 

I-a încurcat biologia

 

Ultima probă a sesiunii din vară a bacalaureatului a creat probleme unor candidaţi, chiar dacă în general subiectele au fost uşoare. Pe unii i-a încurcat predicatul logic, pe alţii formula glucozei, numărul bateriilor din reţea nu le-a ieşit corect, iar alţii au avut probleme cu ...sistemul nervos, nu cel propriu, ci cel din subiecte. „A fost uşor în general, dar tot m-au încurcat formulele. Am greşit la fructoză, la glucoză, asta e“, a declarat Ionuţ Anghel, unul dintre candidaţi. 

La 41 de ani, Mihaela Stroe dă examenul de bacalaureat prima oară. „Am dat la biologie şi m-am încurcat în factorii mutageni. Este prima oară când dau examenul. La anul îl va da şi fiul meu. Am lucrat în toate domeniile, dar cred că dacă iau diploma de bacalaureat şi poate fac şi o facultate cu profil economic, care îmi place, voi reuşi să fac ce îmi doresc”, a spus Mihaela Stroe. 

În afara candidatului luat de jandarmi, doar un singur incident a mai avut loc - un elev a fost dat afara pentru că voia să copieze. 


Articole înrudite