Scandal în faţa garajului SMURD al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Un bărbat de 37 de ani, suferind de o boală psihică, a devenit agitat deodată şi a atacat, întâi cu pietre şi apoi a muşcat personalul care încerca să îl potolească.
”Bărbatul cobora din spital de la Neurologie, unde a fost la o consultaţie. Era însoţit de mamă. Când să îl urcăm în ambulanţă a început să ţipe că el nu merge unde vrem noi, că el vrea la clinica lui. Am încercat să îl potolim cu vorba bună şi ambulanţierul, dar degeaba. A început să arunce cu medicamente pe jos apoi a luat pietre şi a aruncat în ambulanţă şi în ceilalţi colegi, medici, ce lume era prin garaj. Când să pun mîna pe el să îl duc la ambulanţă, m-a apucat de mână şi m-a muşcat”, povestea Nelu Dumitru, unul dintre agenţii de pază ai spitalului, care s-a ales cu mâna muşcată de agresorul bolnav cu nervii.
”Mie mi-a trecut piatra pe lângă cap. Mare minune că nu m-a lovit. A aruncat peste tot cu pietre până să fie prins”, spunea şi Nelu Frumuzache, alt agent de pază al spitalului. După ce le-au venit în ajutor şi poliţiştii, agenţii de pază cu ambulanţierul salvarii l-au calmat pe agresivul bolbav cu un spray lacrimogen şi apoi au reuşit să îl urce în ambulanţă. Bărbatul ţipa în continuare ”Mă omoară, vor să mă omoare de la câini”, lucru neînţeles de nimeni deoarece în zonă nu era nici urmă de patruped.
Din păcate, astfel de incidente nu reprezintă chiar o noutate pentru Spitalul Clinic de Urgenţă. ”Acum ceva vreme un bărbat ne-a ameninţat cu un cuţit. Acum iată că un alt bolnav a aruncat cu pietre în ce a văzut înaintea ochilor, fie că era salvare, fie că erau paznici, şi apoi, văzând că aşa nu face nimic, a apelat la arme biologice. A muşcat un paznic de mână iar pe ambulanţier a vrut să îl înhaţe de coapsă, dar nu a reuşit, în schimb l-a lovit la un picior”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.