Un concesionar revendică întreaga suprafaţă a Parcului Industrial

V.A.Eveniment5 septembrie 2017

Parcul Industrial nu mai are director de aproximativ o lună de zile, după ce mandatul fostului director, Costică Voicu, a expirat. Un moment nepotrivit ca societatea care adiministrează Parcul Industrial să rămână fără conducere exact în pragul unui scandal de proporţii. După cum a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, administraţia locală a avut surpriza să constate că există un concesionar al întregii suprafeţe a Parcului, în condiţiile în care la începutul anului Consiliul Local a aprobat trecerea unei suprafeţe de 16,8 hectare de la Parcul Industrial, la Zona Liberă Galaţi. Concesionarul care revendică terenul a dat în judecată adminsitraţia locală: “Legea spune că diminuarea patrimoniul unei societăţi poate fi atacată în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. În a 58-a sau 59-a zi, s-a înfiinţat o societate care pretinde că are un contract pe absolut toată suprafaţa Parcului Industrial. Acum, dacă tot are, să ne şi plătească! E o societare românească, dar zice-se cu acţionari străini, care pretinde că are concesionată întreaga suprafaţă, deşi în conturile Parcului nu există niciun ban, de tranşă plătită. Contractul care ne-a fost pus şi nouă sub nas a fost încheiat cu mult după hotărârea Consiliului Local de diminuare a suprafeţei Parcului”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu care a mai precizat că în curând va fi numit un director interimar care va avea misiunea de a dezlega încurcăturile legate de acest teren.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp