Un incendiu violent a ucis o fetiţă de 1,3 ani şi a rănit grav o alta de 3 ani după ce a mistuit o casă în comuna Cosmeşti. Cele două copile, Claudia de 1,3 ani şi Irina de 3 ani, erau singure în casă în timp ce ceilalţi trei copii ai familiei erau la şcoală. Viorica Roşu, mama fetelor, plecase să ia apă pentru spălat şi lăsase mămăliga pe foc. Nu a lipsit mult dar dezastrul nu a putut fi evitat.
„Nu am stat mult. Imediat când m-am întors am găsit casa în flăcări. Mi s-au tăiat picioarele“, spunea plângând femeia. Fetiţa de 3 ani a supravieţuit ca prin miracol.
„Când am văzut fum, am fugit spre casă. Eram în curte. Când am deschis uşa, suflul focului a aruncat-o pe Irina din casă de s-a lovit de gard. Înăuntru era iad, nu mai puteam intra“, a spus Dumitru Roşu, bunicul fetiţelor.
Pompierii au încercat în zadar să ajungă la copila rămasă în casă, care a murit arsă cu mâinile în sus, de parcă spera la un ajutor.
„La momentul sosirii, incendiul se manifesta cu violenţă la interior şi la acoperişul imobilului. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei victime a incendiului, un copil de 3 ani care prezenta arsuri la păr şi membrele inferioare. Copilul de 3 ani a fost transportat de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Tecuci pentru tratament de specialitate. În acelaşi timp, echipajele de pompieri au făcut eforturi pentru a pătrunde în locuinţa cuprinsă de flăcări, unde aveau informaţia că mai există un copil minor. Acesta a fost găsit şi scos din flăcări, dar, din păcate, rănile grave provocate de arsuri au fost incompatibile cu viaţa”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind coşul de fum defect. Acum familia nu mai are nimic, nici măcar bani să o îngroape pe Claudia.