Flagrant la Penitenciarul Galaţi, unde un gardian a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Agentul a primit 500 de euro mită de la un deţinut condamnat în dosarul crimei comise la Umbrăreşti, în cazul cu fierul vechi.
„Pe baza sumei primite, agentul de la Penitenciarul Galaţi, un bărbat în vârstă de 47 de ani, urma să îi schimbe regimul de detenţie, să îl scoată la muncă, chiar dacă nu avea acest drept. Bărbatul de 47 de ani a fost reţinut pe ordonanţă şi urmează să fie prezentat instanţei, solicitându-se arestarea preventivă a acestuia“, a precizat Liliana Istrate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Deţinutul este chiar denunţătorul care, bineînţeles, a vrut să îşi mai scadă din pedeapsă.