Accidente în serie s-au petrecut în jurul prânzului, în zona localităţii Şendreni. Un microbuz s-a răsturnat într-un şanţ, însă din fericire pasagerii nu au fost răniţi. S-a întâmplat între localităţile Şendreni şi Movileni. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj ISU pentru a scoate microbuzul din şanţ. Şoferul a spus că a tras pe dreapta şi a frânat brusc deoarece a avut impresia că i-a luat microbuzul foc. Celălalt accident de circulaţie, soldat cu victime, a avut loc la ieşirea din Şendreni către Galaţi. O şoferită de 33 de ani, aflată la volanul unei maşini, nu a acordat prioritate unui alt autoturism care era condus de un şofer de 67 de ani din Tulcea. În urma impactului cea de a doua maşină s-a răsturnat într-un şanţ. O femeie de 55 de ani, pasageră, a fost rănită “, a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgenţă cu echipajul unei ambulanţe. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.