
Echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor intensifica controalele în trafic pe parcursul zilei de marți, 6 octombrie 2026. Oamenii legii vor acționa pe arterele principale ale municipiului, scopul principal fiind fluidizarea circulației și combaterea fenomenului mașinilor parcate ilegal.
Polițiștii locali vor urmări cu precădere mașinile lăsate în zone în care oprirea sau staționarea este interzisă, autoturismele care blochează accesul sau șoferii care nu respectă indicatorul „Acces interzis”.
Lista segmentelor de străzi monitorizate pe 6 octombrie:
Reprezentanții Poliției Locale Galați reamintesc conducătorilor auto că abaterile constatate în cadrul acestor acțiuni nu vor fi trecute cu vederea. Șoferii care încalcă regulile vor fi sancționați contravențional în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, HCL 176/2024, Legii 61/1991, Legii 38/2003 și Legii 448/2006.