S-a pus punctul final celor şase zile în care un grup de scriitori, artişti plastici şi muzicieni a participat activ la manifestările organizate în cadrul Taberei de creaţie şi recreaţie “Galaţi – oraşul Valurilor Dunării”, o tabără de literatură şi artă plastică ce a adus o nouă deschidere pentru Galaţi.
„A fost un uriaş pas înspre normalitatea unei vieţi culturale, un eveniment cultural important, de înaltă clasă, de care gălăţenii aveau nevoie. A fost lansată colecţia Cărţile Dunării, cuprinzând nouă plachete frumos prezentate într-o casetă, precum şi o antologie a 23 de scriitori gălăţeni. S-a organizat o expoziţie a artistului plastic Florin Buciuleac. S-a lansat un CD al cantautorului gălăţean Săndel Spînu. S-au organizat colocvii pe teme literare, de artă plastică, muzicale, etografice şi etnomuzicologice, la care au participat numeroşi invitaţi. S-au vizitat obiective turistice ale oraşului şi ale judeţului. Nici distracţia nu ne-a lipsit: întâlnirea cu Alexandru Jula, plimbarea pe Dunăre, carnavalul sau serile de dans au avut darul de a ne face să uităm de caniculă şi să ne bucurăm de fiecare clipă. Participarea unor personalităţi ale vieţii politice (primar, prefect) a dat acea notă de importanţă pe care ne-am dori să o întâlnim întotdeauna la acest gen de manifestări”, spune, la final, Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi. Aceasta a adăugat că evenimentul a atras atenţia locuitorilor din Galaţi, prezenţi în număr mare la manifestările din locurile publice, fapt ce demonstrează cu prisosinţă că această activitate a avut un impact pozitiv asupra tuturor gălăţenilor, tineri şi vârstnici, membrii asociaţiei, iubitori de artă şi literatură. „Valurilor Dunării li se adaugă, iată, nişte valuri culturale care, sperăm noi, să fie de neuitat”, a declarat Rodica Rodean în încheiere.