19 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Cum şi-a înscenat un curier din Galaţi propria tâlhărie
VIDEO: Cum şi-a înscenat un curier din Galaţi propria tâlhărie

Un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Galaţi, a sesizat Secţia nr. 4 de Poliţie, prin apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în faţa unui bloc de pe strada Aviatorilor, din municipiu, ar fi fost deposedat, prin violenţă, de o borsetă în care avea o sumă de bani şi un aparat de taxat electronic. Poliţiştii au demarat imediat cercetările, deplasându-se la faţa locului şi, totodată, audiind persoana, angajat al unei societăţi comerciale de curierat.
Din declaraţia acesteia a reieşit că, în jurul orei 17.40, s-ar fi aflat pe strada Aviatorilor, lângă autoturismul parcat şi, încercând să sune un client, ar fi fost lovit din spate de doi tineri necunoscuţi care l-ar fi trântit la pământ şi i-ar fi smuls borseta în care avea suma de aproximativ 7.000 de lei şi un sistem de plată compus dintr-o staţie PDA şi un chitanţier electronic. A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, dar în urma verificărilor şi investigaţiilor făcute, poliţiştii au constatat că presupusa victimă ar fi înscenat fapta menţionată mai sus, însuşindu-şi suma de 9.500 de lei, precum şi aparatura electronică aparţinând firmei la care era angajat.
Totodată, s-a stabilit că bărbatul ar fi fost ajutat, la comiterea acestei fapte, de un minor de 17 ani, din municipiul Galaţi. Odată cu depistarea acestuia, a fost recuperat şi prejudiciul în valoare totală de 18.000 de lei. Cei doi sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, respectiv, complicitate la delapidare.


Articole înrudite