16 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De vineri şi până duminică, serviciile de urgenţă gălăţene au avut de tras cu cheful de scandal al gălăţenilor sau cu neatenţia lor la volan. Vineri, de dimineaţa până seara, se poate spune că a fost ziua accidentelor de circulaţie, Barcea, Galaţi sau Târgu Bujor fiind câteva dintre localităţile unde neatenţia şoferilor, viteza sau alcoolul la volan au făcut victime. „Nu se poate spune că a fost o cauză comună a accidentelor. Într-un caz a fost vorba de neacordare de prioritate pietonilor, în alt caz de pierderea controlului volanului din pricina neadaptării vitezei la condiţiile de mers ori traversare prin loc nepermis. Dacă vineri au fost mai multe accidente de circulaţie, sâmbătă şi duminică fenomenul s-a calmat”, a precizat Aurelian Ropotan, de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere. Patru persoane, bărbaţi cu vârsta între 30 şi 44 de ani, au ajuns la spital în ziua accidentelor.
Sâmbătă şi duminică au fost, în schimb, zilele agresiunilor, când alcoolul a avut principala vină în declanşarea unor tragedii. „La Stoicani, pe fondul consumului de alcool, un bărbat a fost găsit mort în spatele unei discoteci, după ce mai înainte se bătuse cu un altul de vârstă apropiată. Altercaţia a fost pe fond de alcool. La Galaţi, în Micro 16, o femeie a fost agresată de soţ, în Micro 19 doi bărbaţi, de 44 şi 41 de ani, au fost înjunghiaţi în urma unui conflict spontan unde şi alcoolul a avut partea lui de vină, apoi, diminică seara, au avut loc alte trei agresiuni, cu victime bărbaţi, două pe fondul consumului de alcool. De fapt, circa 40% din victimele agresiunilor care cer ajutor la noi sunt sub influenţa alcoolului ”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SJA Galaţi.
În ceea ce priveşte accidentele feroviare, şi acest sfârşit de săptămână a făcut victime. O femeie de 62 de ani a fost călcată de tren, undeva între Iveşti şi Lieşti. Bătrâna alerga după o vacă şi nu şi-a dat seama că un tren venea sprea ea. Tot în aceeaşi zonă, la Iveşti, şapte case - e vorba de clădirile vechi, foste evreieşti - au luat foc după ce un scurtcircuit a aprins podul uneia dintre ele. Nu au fost victime omeneşti, dar pagubele sunt foarte mari.


Articole înrudite