Două accidente mortale de circulaţie au avut loc duminică, la prima oră a dimineţii, în Galaţi. Ambele au fost cauzate de neadaptarea vitezei la condiţiile de mers. Din păcate, doi oameni au plătit cu viaţa. Primul accident a avut loc aproape de fostele sere de la Seromgal. „Un şofer în vârstă de 43 de ani din Galaţi, aflat la volanul unui autoturism şi care avea patru pasageri, circula spre combinatul siderurgic. Pe strada Smârdan, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu polei, într-o curbă la dreapta, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 38 de ani. În urma impactului, pasagerul dreapta faţă din autoturism, un bărbat de 43 de ani, a decedat iar şoferul autoutilitarei a fost rănit uşor. Ceilalţi patru pasageri din autoturism au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă, unde sunt investigaţi”, a declarat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. Cel de-al doilea accident al seriei negre a avut loc în jurul orei 7 dimineaţa, pe Faleza Superioară. „O şoferiţă în vârstă de 50 de ani care se afla la volanul unei maşini pe Faleza Superioară nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu polei, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un stâlp. A murit în urma impactului”, a declarat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. Martorii spun că femeie nu avea nici centura pusă. Ţinând cont că sunt condiţii meteo nefavoravile, carosabil acoperit cu polei, ceaţă, poliţiştii de la rutieră recomandă şoferilor să conducă cu atenţie, să adapteze permanent viteza la condiţiile de mers. La fel, pietonii trebuie să fie mai atenţi deoarece pe polei unui şofer îi ia mai mult timp până poate frâna.