De pe 20 februarie, poliţiştii gălăţeni sunt prezenţi în stradă pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, printre care viteza neregulamentară, abaterile săvârşite de pieton, nerespectarea normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane şi cele privind trecerea la nivel cu calea ferată..
„Astfel, în data de 20 februarie s-au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru combaterea nerespectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane şi circulaţia pe drumurile publice. 117 conducători de autovehicule destinate transportului public de persoane au fost testaţi cu mijloacele tehnice certificate din dotare în privinţa consumului de băuturi alcoolice, nefiind înregistrate abateri în acest sens. La această activitate au participat 25 de poliţişti care au aplicat 33 de sacţiuni contravenţionale şi au retras un certificat de înmatriculare. În următoarele două zile poliţiştii s-au axat pe combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. 45 de poliţişti gălăţeni au acţionat pe principalele artere rutiere, constatând 175 de abateri săvârşite de pietoni privind atât traversarea cât şi deplasarea neregulamentară pe partea carosabilă. Nu au fost trecute cu vederea nici încalcările săvârşite de conducătorii auto, fiind reţinute 49 permise de conducere, dintre acestea 39 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Ziua de joi a fost destinată activităţilor pentru combaterea încălcării normelor legale referitoare la trecerea la nivel cu calea ferată. Poliţiştii din structurile de rutieră şi transporturi au aplicat 57 de sacţiuni contraventionale, în valoare de 16.415 lei, au reţinut 3 certificate de înmatriculare şi 3 permise de conducere şi au constatat o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice”, a precizat sinsp. Andreea Rogojină, IPJ Galaţi.
Acţiunile poliţiştilor au continuat până dumincă, o atenţie sporită acordându-se prevenirii şi combaterii faptelor ce au ca obiect nerespectarea regimului legal de viteză.