Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va sărbători joi „Ziua Cercetării şi a Cercetătorilor”. Prilej de a invita la manifestări pe Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică din Ministerul Educaţiei Naţionale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei gălăţene, Bogdan Nistor, oaspetele de onoare va fi însoţit de reprezentanţi ai universităţii într-un periplu la platformele de cercetare finalizate, dar şi cele în curs de finalizare. Este vorba despre Departamentul de Piscicultură, Staţiile pilot de bere şi lapte, Bazinul de carene din cadrul Facultăţii de Arhitectură Navală, Laboratoarele de mediu (Facultatea de Ştiinţe şi Mediu) şi Staţia pilot de carne.
La finalul vizitei de la Galaţi, în cadrul unei şedinţe festive, în prezenţa cercetătorilor, doctoranzilor dar şi studenţilor, vor fi lansate oficial cele mai noi proiecte câştigate de Universitatea „Dunărea de Jos”, iar ministrul Costoiu va premia rezultatele cercetării celor mai buni studenţi şi doctoranzi.