21 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită de studenţii teologi gălăţeni
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită de studenţii teologi gălăţeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Departamentul Teologic al Facutăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii gălăţene “Dunărea de Jos”, a organizat ieri un moment comemorativ pentru cinstirea Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu. Evenimentul, care se înscrie în seria manifestărilor culturale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos prilejuite de cinstirea, la data de 15 ianuarie, a Zilei Culturii Naţionale, a reunit preoţi, cadre didactice universitare, studenţi teologi şi elevi seminarişti. Programul a debutat cu o slujbă de pomenire, după care, în Sala “Melchisedec Ştefănescu”, a fost omagiată personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu, la împlinirea a 164 de ani de la naşterea sa.

Cu acest prilej a fost prezentat un scurt film documentar, au fost audiate cele mai cunoscute poezii din opera lui Mihai Eminescu în interpretarea unor artişti români consacraţi, au fost prezentate principalele repere biografice şi au fost lansate invitaţii la cuvânt şi dezbateri libere pe tema vieţii şi operei geniului literaturii româneşti. 


Articole înrudite