În fiecare an, pe 5 iunie, se celebrează Ziua Mondială a Mediului, fiind una dintre numeroasele modalităţi prin care ONU atrage atenţia oamenilor asupra problemelor de mediu. Logo-ul ales de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) pentru sărbătoarea de anul acesta a Zilei Mondiale a Mediului este “Forests: Nature at Your Service" - "Pădurile: Natură în serviciul tău!”, pentru a încuraja protejarea pădurilor şi consumul durabil al produselor ei. Naţiunile Unite au proclamat anul 2011 drept Anul Internaţional al Pădurilor, în contextul în care oameni de ştiinţă din întreaga lume sunt îngrijoraţi de dispariţia accelerată a acestora - în fiecare an, cca. 18 milioane ha de pădure fiind distruse. Agenţia Regionala pentru Protecţia Mediului Galaţi marchează Ziua Mondială a Mediului prin derularea unor acţiuni de educaţie ecologică şi concursuri la care vor participa elevii unităţilor şcolare din municipiul Galaţi. Astăzi, începând cu ora 12.00, în parcul din faţa agenţiei, vor fi susţinute momente artistice de către elevii Şcolilor nr. 2 şi 13, Colegiului Economic “Virgil Madgearu” Galaţi şi reprezentanţii Asociaţiei “Tinerii şi Viitorul” din Galaţi. În acelaşi timp, vor fi organizate o paradă a costumelor ECO şi un concurs de desene pe asfalt cu tema „Să ocrotim NATURA”.