03 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Imgur blochează accesul pentru utilizatorii din Marea Britanie
Imgur blochează accesul pentru utilizatorii din Marea Britanie

Imgur a blocat accesul utilizatorilor din Marea Britanie începând cu 30 septembrie 2025, după ce autoritatea de reglementare în domeniul protecţiei datelor a avertizat compania că riscă o amendă, relatează BBC. Platforma a confirmat pe pagina sa de suport că utilizatorii din Regat nu mai pot accesa conturi, vizualiza conţinut sau încărca imagini, iar pe site apare acum mesajul „Content not available in your region”. De asemenea, Imgur va restricţiona vizualizarea conţinutului său încorporat pe site-uri terţe, precum Reddit.
Deşi Imgur nu a oferit o explicaţie oficială, ICO (Information Commissioner’s Office) a anunţat că a avertizat compania-mamă MediaLab în legătură cu o posibilă amendă, ca parte a unei investigaţii privind folosirea datelor minorilor şi măsurile de verificare a vârstei. Investigaţia a început în martie şi a vizat şi TikTok şi Reddit. ICO precizează că concluziile actuale sunt „provizorii” şi că va lua în considerare argumentele MediaLab înainte de a decide dacă aplică amenda.
Autoritatea subliniază că decizia de a retrage accesul în Marea Britanie este una comercială, dar acest lucru nu exonerează compania de eventuale încălcări anterioare ale legislaţiei privind protecţia datelor. Investigaţia împotriva Imgur continuă.


Articole înrudite