13 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Patru reactoare nucleare din Franţa, oprite din cauza unui roi de meduze
Patru reactoare nucleare din Franţa, oprite din cauza unui roi de meduze

Patru dintre cele şase reactoare ale centralei nucleare Gravelines, situată în nordul Franţei, au fost oprite duminică seară din cauza unui roi de meduze care a blocat sistemele de răcire, informează Reuters şi The Guardian, citate de Agerpres. Operatorul EDF a anunţat luni că prezenţa neaşteptată a meduzelor ar putea fi legată de creşterea temperaturii apei din Marea Nordului, pe fondul schimbărilor climatice.

Gravelines este una dintre cele mai mari centrale nucleare din Franţa, fiecare dintre cele şase reactoare ale sale având o capacitate de 900 de megawaţi. Toate unităţile sunt răcite cu apă dintr-un canal conectat la mare.

Reactoarele 2, 3 şi 4 s-au oprit automat atunci când sistemele de filtrare ale staţiilor de pompare au fost blocate de „un roi masiv şi imprevizibil” de meduze, potrivit EDF. La scurt timp, şi reactorul 6 a fost oprit. Celelalte două unităţi ale centralei se aflau deja în mentenanţă planificată, ceea ce a dus la oprirea completă a producţiei de energie.

Potrivit experţilor, mai multe specii de meduze sunt prezente în mod natural în Marea Nordului, iar în timpul verii, când apa se încălzeşte, devin mai active şi pot fi aduse aproape de ţărm de curenţii marini.

EDF a precizat că siguranţa instalaţiilor, a personalului şi a mediului nu a fost pusă în pericol de acest incident.

Foto: rsi.ch


Articole înrudite