13 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe cine deranjează imigranţii bulgari şi români
Pe cine deranjează imigranţii bulgari şi români

Comisia Europeană trebuie să înceapă să se ocupe de problema aşa-numiţilor "imigranţi din sărăcie" din Europa de Est, care creează probleme foarte mari într-o serie de landuri germane, insistă ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich. Pentru "Die Welt", el declară că îndeosebi în rândul migranţilor din Bulgaria şi România există şi persoane care abuzează de dreptul lor la libera circulaţie şi ajung în Germania pentru a profita de sistemul social al ţării.
O serie de publicaţii de limbă germană scriu despre asta, că ministrul german de interne insistă din nou pentru introducerea interdicţiei privind intrarea a doua oară în ţară a persoanelor care o dată au fost deja extrădate din cauza unor abuzuri. "Libera circulaţie a persoanelor nu înseamnă că omul are libertatea de a se muta într-un alt stat datorită ajutoarelor sociale mai mari de acolo", se spune în unul dintre comentariile lui Hans-Peter Friedrich pe acest subiect. El face apel la autorităţile din Bulgaria şi România să aibă o atitudine mai serioasă vizavi de această problemă şi să înceapă să folosească banii din fondurile sociale europene conform destinaţiei acestora.
În acest sens, Reuters aminteşte că Hans-Peter Friedrich şi omologii săi din Marea Britanie, Olanda şi Austria au trimis recent Comisiei Europene o scrisoare comună pentru a se lua măsuri împotriva migranţilor din Bulgaria şi România. Deocamdată, însă, Bruxelles-ul nu vede motive întemeiate de intervenţie, aminteşte France Presse.
AFP îl citează pe comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, care, săptămâna trecută, a declarat pentru revista "Spiegel" că cei mai mulţi dintre românii şi bulgarii din Germania lucrează, plătesc impozite şi asigurări şi au o contribuţie importantă la creşterea economică a ţării. "Economia Germaniei este în creştere, există multe locuri de muncă neocupate şi aici vin în principal tineri. De aceea, văd doar avantaje pentru ambele părţi", se arată în poziţia comisarului european.
În Germania, numărul imigranţilor din Bulgaria şi România creşte semnificativ după aderarea celor două state la UE, în anul 2007. Conform datelor Serviciului Federal de Statistică, în ţară, în anul 2011, au sosit 148.000 de persoane din cele două state balcanice. Comparativ vorbind, în anul 2007, numărul acestora a fost de doar 64.000 de persoane.
Germania nu este sigurul stat din UE care se plânge de un aflux de imigranţi din Europa de Est. Marea Britanie şi Olanda insistă de asemenea pentru măsuri de stopare a afluxului. În afară de asta, landurile germane către care se îndreaptă cei mai mulţi dintre imigranţi înregistrează şi o creştere a infracţionalităţii în zonele cu migranţi. În acest sens, presa germană aminteşte că în oraşul francez Nantes a început un proces judiciar împotriva a 27 de persoane din Croaţia, provenite din trei familii de romi, care s-au "plimbat" în ultimii trei ani în Germania, Belgia şi Franţa. Împotriva lor au fost formulate acuzaţii de furt, prostituţie şi trafic de persoane.


Articole înrudite