Shein, chemat în faţa Parlamentului European: presiuni tot mai mari asupra gigantului modei ultra-rapide

Gigantul modei ultra-rapide Shein va fi audiat în Parlamentul European, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari ale legislatorilor europeni privind practicile comerciale ale companiei, potrivit Politico.

Presiunea asupra platformei a crescut semnificativ în ultimele luni, factorii de decizie din UE fiind alarmaţi de volumul uriaş de colete ieftine livrate în spaţiul comunitar, de presupuse încălcări ale legislaţiei europene şi de impactul negativ asupra mediului. De asemenea, compania a fost implicată într-un scandal major în Franţa, unde a fost acuzată că a comercializat păpuşi sexuale care semănau cu minori.

Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European a încercat timp de mai multe săptămâni să convoace reprezentanţii Shein la o audiere, însă fără succes. În cele din urmă, potrivit oficialilor europeni, data audierii a fost stabilită pentru 27 ianuarie.

La întâlnire va participa Yinan Zhu, şeful Grupului pentru integritate în afaceri al Shein pentru Europa Extinsă, care va răspunde întrebărilor eurodeputaţilor privind conformitatea platformei cu normele UE.

„Shein răspunde în sfârşit în faţa legiuitorilor europeni şi va compara în faţa comisiei IMCO după mai multe schimburi de corespondenţă”, a declarat preşedinta comisiei, eurodeputata germană Anna Cavazzini.

Într-o scrisoare consultată de Politico, Zhu şi-a confirmat prezenţa şi a solicitat, totodată, o întâlnire separată cu Anna Cavazzini, afirmând că doreşte să discute în detaliu măsurile adoptate de companie pentru a răspunde preocupărilor exprimate de legislatori.

Potrivit Cavazzini, audierea urmăreşte o examinare atentă a activităţii platformei. „Eurodeputaţii îşi exercită în sfârşit dreptul de a analiza atât modul în care Comisia aplică legislaţia, cât şi comportamentul marilor pieţe online, în contextul scandalurilor recente în care a fost implicată Shein”, a precizat aceasta.

La rândul său, Martin Reidy, reprezentant al Shein, a declarat că platforma intenţionează să participe la reuniunea din 27 ianuarie şi să poarte un dialog constructiv cu membrii comisiei. „Aşteptăm cu interes un schimb de opinii privind provocările la nivelul întregii industrii legate de siguranţa şi protecţia consumatorilor în mediul online”, a afirmat el. (sursa stiripesurse.ro)

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...