02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ce făceau incaşii la Machu Picchu?
Ce făceau incaşii la Machu Picchu?

O echipă de cercetători polonezo-peruviană a anunţat noi descoperiri făcute la cel mai faimos sit arheologic din Peru. Oamenii de ştiinţă au anunţat că au motive solide pentru a crede că populaţia Inca folosea observatoarele de pe Machu Picchu pentru a urmări deplasarea corpurilor cereşti.
Specialiştii polonezi şi peruvieni au studiat mai ales zona Intimachay din Machu Picchu, ce conţine o structură cu o fereastră frontală şi cu una laterală. Cercetătorii relatează că astronomii Inca ar fi putut urmări din acel loc mai multe fenomene astronomice, printre care solstiţiile de vară şi iarnă, cât şi deplasarea lunii. Cercetătorii afirmă că, cel mai probabil, Intimachay era un spaţiu sacru. De asemenea, experţii au confirmat existenţa unui alt observator în zona Inkaraqay, ce se situează pe Huayna Picchu.
Cel mai interesant element al cercetării este tehnologia folosită de specialişti pentru a ajunge la această concluzie. Ecihpa internaţională de oameni de ştiinţă au folosit un software de scanare 3D pentru a analiza structurile şi pentru a compara forma şi locul în care erau situate cu poziţia stelelor pe cer în perioada în care fi putut fi văzute de populaţia Inca.
Ziarul peruan El Comercia notează că această descoperire reprezintă prima dată când existenţa astronomiei Inca este confirmată ştiinţific, în ciuda faptului că ea a fost descrisă pentru prima dată în 1572 de cronicarul Sarmiento de Gamboa.


Articole înrudite