Istoria gastronomiei este marcată nu numai de bucătari, ci şi de muzicieni ca Ziryab (789-857), care a revoluţionat forma de a servi în Al-Andalus, ori oameni de ştiinţă ca Antoine-Augustin Parmentier (1737-1813), căruia îi datorăm folosirea cartofului în alimentaţia oamenilor, relatează EFE. Despre unii dintre ei vorbeşte specialista în nutriţie Almudena Villegas în cartea sa "Grandes maestros de la historia de la gastronomía" (Mari maeştri din istoria gastronomiei). Sunt menţionaţi, printre alţii, Hippocrates din Cos (cca. 460 î.Hr. - cca. 370 î.Hr.), considerat părintele medicinei şi care a creat conceptul de alimentaţie sănătoasă combinată cu exerciţiul fizic, precum şi cel de-al treilea preşedinte al Statelor Unite şi principal autor al Declaraţiei de Independenţă, Thomas Jefferson, care a plantat podgorii în ţara sa după ce a călătorit prin Franţa şi a scris propriile reţete.
Unele specialităţi pe bază de cartofi se numesc "a la Parmentier". Cartoful, venit în Europa din America, nu a generat iniţial niciun interes culinar şi a fost folosit cel mult ca hrană pentru animale, până ce Antoine-Augustin Parmentier a dovedit că tuberculul poate intra şi în alimentaţia oamenilor. Acest om de ştiinţă a văzut în cartof un remediu contra foametei care decima la acea vreme Franţa şi l-a convins de aceasta pe însuşi Ludovic al XVI-lea, pentru care a plantat cartofi la palat. Deşi nu era bucătar, a creat reţete pentru a arăta cum se prepară şi a făcut ca modestul tubercul să ajungă pe toate mesele.
Nici Moctezuma nu a gătit vreodată, dar le-a deschis diversificata cămară mexicană spaniolilor şi, mai departe, restului lumii.
Romanul Marcus Gavius Apicius a intrat în istorie prin fastuoasele sale banchete, dar şi pentru cartea sa "De re coquinaria", cea mai veche carte de bucate cunoscută.
Muzicianul Ali-Ibn Ziryab a revoluţionat Curtea de la Cordoba pe vremea lui Abderraman al II-lea. A făcut ca alimentaţia din întregul spaţiu Al-Andalus să fie mai igienică şi sofisticată şi a stabilit servirea felurilor de mâncare în ordinea pe care o cunoaştem astăzi: supă, carne, dulciuri şi fructe.
Caterina de Medici (1519-1589) a dus la palatul lui Henric al II-lea furculiţa şi obiceiul de a se spăla pe mâini înainte de masă.
În istoria gastronomiei au intrat şi cei care au scris despre ea. Printre aceştia, Jean Anthelme Brillat-Savarin (1755-1826), cunoscut pentru cartea sa "Physiologie du Gout" (1826), şi Alexandre Balthazar Laurent Grimod de La Reyniere (1758-1837), care a publicat "Manuel des amphitryons" (1808) şi "L'Almanach des Gourmands".
Mai târziu, scriitorul francez Alexandre Dumas (1802-1870) avea să scrie „Grand Dictionnaire de cuisine” (publicat postum, în 1873).
Almudena Villegas evidenţiază totodată activitatea mai multor femei, ca María Mestayer de Echagüe, cunoscută sub pseudonimul Marquesa de Parabere, autoare a unor cărţi de bucate printre care "La cocina completa" (Bucătăria completă).
Deşi este mai cunoscută pentru opera sa literară, Emilia Pardo Bazán a scris şi cărţi de bucate ("La cocina antigua" şi "La cocina moderna").
Julia Child a devenit celebră pentru programele sale la televiziune şi pentru "Mastering the Art of French Cooking". Datorită ei, mai multe generaţii şi-au îmbunătăţit abilităţile în bucătărie.
Printre maeştrii evocaţi de Almudena Villegas se numără şi doi celebri bucătari: Marie-Antoine Careme (1748-1833), considerat părintele a ceea ce francezii numesc "haute cuisine", şi Georges Auguste Escoffier (1846-1935), angajat în dezvoltarea bucătăriei franceze moderne.
