06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Două exoplanete „asemănătoare cu Pâmântul” sunt, de fapt, iluzii
Două exoplanete „asemănătoare cu Pâmântul” sunt, de fapt, iluzii

Două exoplanete, despre care unii astronomi credeau că ar putea fi locuibile, erau, de fapt, iluzii create de activitatea unei stele, au dezvăluit joi cercetători americani, preluaţi de AFP. Potrivit calculelor astronomilor, Gliese d şi g s-ar fi găsit la 22 de ani-lumină de Terra în aşa numita "zonă de aur", cu alte cuvinte la distanţa potrivită faţă de steaua în jurul căreia orbitează pentru ca apa să poată exista în stare lichidă (prea aproape şi apa se evaporă, prea departe şi îngheaţă). La momentul anunţului "descoperirii", în 2010, Gliese g a fost descrisă ca exoplaneta "cea mai asemănătoare" Terrei, de până atunci.
Prea departe de planeta noastră pentru a fi observate cu ochiul liber sau printr-un telescop, cele două exoplanete fuseseră reperate în jurul stelei Gliese 581 prin examinarea spectrului acesteia din urmă.
În prezent însă, astronomii de la Universitatea de stat din Pennsylvania, au ajuns la concluzia că Gliese d şi g nu sunt planete, ci semnale trimise de stea. "Ceea ce s-a perceput iniţial drept semnale transmise de planete era, de fapt, cauzat de activitatea stelară", a explicat Suvrath Mahadevan, co-autor al studiului publicat în revista Science.


Articole înrudite