28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O caricatură a Serenei Williams, motiv de scandal internaţional
O caricatură a Serenei Williams, motiv de scandal internaţional

Situaţia creată de Serena Williams (36 de ani, 16 WTA) în finala US Open 2018 continuă să aibă ecouri pe plan internaţional. Luni, 10 septembrie 2018, un caricaturist australian a fost pus la zid şi acuzat de rasism după o imagine controversată apărută în revista Herald Sun, informează Mediafax.
Mark Knight a ales să ilustreze momentele din timpul meciului cu Osaka printr-o caricatură în care o Serena de proporţii uriaşe sare peste racheta zdrobită de ciment de liderul mondial, iar în cadru apare şi o suzetă. Pe fundal, arbitrul Carlos Ramos are un dialog cu Naomi Osaka în care o întreabă: "Chiar nu ai putea s-o laşi să te bată?".
Iar poza i-a siderat pe fanii americancei, dar şi pe unele dintre personalităţile de peste Ocean. Scriitoarea JK Rowling, recunoscută pentru creaţia Harry Potter, a avut o reacţie vehementă: "Mark Knight, eşti un rasist de primă clasă. Lui Herald Sun ar trebui să îi fie ruşine. Caricaturiştii au un rol important în societate", a scris aceasta, imediat cum a văzut caricatura Serenei.
Scandalul s-a aprins în finala feminină de la US Open de la un gest făcut în tribună de Patrick Mouratoglou. Arbitrul Carlos Ramos a văzut semnul făcut în game-ul doi al setului secund de cel care este cunoscut de toţi fanii tenisului drept "The Coach" şi imediat a sancţionat-o pe Serena Williams cu avertisment. Americanca s-a dus-glonţ la arbitru, şi l-a anunţat: "Eu nu trişez ca să câştig. Prefer să pierd. Să ştii asta". Imediat, la finalul partidei, Patrick Mouratoglou a recunoscut într-un interviu pentru ESPN că, într-adevăr, arbitrul a văzut corect. Americanca a insistat să îi spună arbitrului că nu a fost coaching, i-a cerut socoteală, a cerut să fie anulat acel code violation şi chiar şi la final de partidă a anunţat că aşteaptă scuze. Serena Williams a primit un al doilea avertisment pentru că şi-a aruncat racheta şi, astfel, a primit punct de penalizare. Americanca a continuat tirada împotriva arbitrului, iar Ramos a dictat într-un final, la 6-2 şi 4-3 pentru Osaka, al treilea avertisment - după ce fusese numit hoţ şi mincinos ("Mi-ai furat un punct. Eşti un hoţ"). Automat, Williams a primit conform regulamentului un game pierdut pentru trei code violations - adică avertismente pentru comportament nesportiv. Serena Williams a început să se plângă oficialilor ajunşi imediat pe teren, susţinând în continuare că este furată, în mod repetat şi că "mulţi bărbaţi fac lucruri mult mai grave şi lor nu li se întâmplă asta, pentru că sunt bărbaţi".


Articole înrudite