25 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O femeie a născut pe trotuar, în faţa spitalului din Urziceni (VIDEO)
O femeie a născut pe trotuar, în faţa spitalului din Urziceni (VIDEO)

O femeie a fost nevoită să nască pe trotuar, în faţa spitalului, pentru că nu ar fi fost internată din lipsă de locuri.

Imaginile cu momentul în care femeia naşte au fost publicate pe internet (video mai jos). Totul s-a întâmplat la Urziceni.
În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţă Spitalului URZICENI, a scris, luni, pe Facebook, un bărbat care publica imagini în care se vede o femeie, întinsă pe caldarâm, în timp ce naşte, fiind asistată de două cadre medicale de la ambulanţă.
Micuţul nou-născut se vede pe o pânză albastră, se aude cum plânge şi este curăţat de către cadrele medicale cu ceea ce par a fi şerveţele.
Bărbatul care a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital pe motiv că nu au locuri şi că a venit prea târziu. A fost dată afară din spital şi a născut în faţa spitalului pe trotuar! Groaznic!!!, a mai scris bărbatul.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că a văzut imaginile îngrozitoare de la Urziceni şi a anunţat că a trimis deja Inspecţia Sanitară de Stat la Urziceni şi va reveni cu detalii. Am văzut imaginile de la Urziceni. În momentul de faţă, Inspecţia Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact respectiva situaţie şi vă vom pune la dispoziţie toate informaţiile pe care le avem, precum şi măsurile care vor fi luate, a spus Rafila.

ATENŢIE! VIDEO CU UN PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL: https://www.facebook.com/nicu.tudor.14473/videos/1224252038260659/?ref=embed_video


Articole înrudite