24 NOIEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şoferii ar putea licita plăcuţe de înmatriculare personalizate: preţuri între 500 şi 5.000 de euro
Şoferii ar putea licita plăcuţe de înmatriculare personalizate: preţuri între 500 şi 5.000 de euro

Românii ar putea în curând să-şi cumpere plăcuţe de înmatriculare cu combinaţii personalizate, formate din una până la cinci litere sau cifre. Proiectul de lege depus la Senat de deputatul AUR Lucian Muşat propune ca aceste plăcuţe să fie atribuite prin licitaţie publică, la preţuri care pornesc de la 500 de euro şi pot ajunge până la 5.000, în funcţie de numărul de caractere.

În prezent, şoferii pot opta doar pentru numere preferenţiale, alese după o structură fixă: abrevierea judeţului, urmată de două sau trei cifre şi apoi trei litere. Noua propunere ar permite însă combinaţii mult mai libere – de la prenume şi iniţiale până la date importante sau alte simboluri personale.

Vor fi totuşi interzise combinaţiile care pot fi asociate cu autorităţi publice, dar şi cele cu conţinut obscen, ofensator, politic, religios sau rasist.

Potrivit proiectului, licitaţiile se vor desfăşura pe o platformă online unde doritorii îşi vor putea alege combinaţia dorită, care va rămâne publică timp de cinci zile. La finalul perioadei, plăcuţa va fi atribuită celui care oferă cea mai mare sumă. Ulterior, numerele vor putea fi transferate gratuit sau vândute.

În alte ţări, astfel de plăcuţe personalizate sunt deja o tradiţie, unele ajungând să fie vândute cu milioane de dolari. În 2023, la o licitaţie din Dubai, numărul „P7” a fost cumpărat cu aproape 15 milioane de dolari.

„Acolo este deja despre măsurarea ego-ului, nu contează maşina, numărul în sine are valoare independentă. Cred însă că şi la noi va fi un exerciţiu interesant, pentru că dorinţa de a fi unici există în fiecare dintre noi”, a declarat jurnalistul auto Andrei Ştirbu.

Spre deosebire de Emirate, unde fondurile obţinute merg adesea către cauze umanitare, în România sumele colectate ar urma să fie direcţionate către bugetul de stat, potrivit iniţiatorului proiectului. (sursa stirileprotv.ro)

Foto: pint.ro


Articole înrudite