Prezenţă redusă a aleşilor locali şi proiecte de hotărâre care au fost votate într-un mod surprinzător, după ce au stârnit discuţii aprinse, au fost elementele principale ale şedinţei Co ...
Institutul pentru Politici Publice (IPP) a dat publicităţii cel mai recent sondaj care prezintă în oglindă percepţiile parlamentarilor cu privire la organizaţiile neguvernamentale respectiv p ...
“Şi-au amintit de spitalul judeţean acum, deşi cu trei ani în urmă nu i-am auzit nici pe Eugen Chebac şi nici pe Dan Nica să se opună!”, a exclamat liderul liberalilor gălăţeni, Victor ...
Ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Tecuci a fost una deosebit de tensionată, iar consilierii municipali ar fi făcut tot posibilul ca aceasta să se sfârşească cât mai repede... îns ...
Vicepreşedintele CJ Tania Bogdan (PNL), ţinta unui atac verbal grosolan produs public la şedinţa ordinară din luna mai, a primit sprijin prin suplimentarea atribuţiilor. Reamintim cititorilor c ...
Vicepreşedintele PNL, Victor Paul Dobre, consideră că rezultatele dezastruoase obţinute de elevi în actuala sesiune a examenului de bacalaureat reprezintă rezultatul degradării treptate a siste ...
Iulian Aramă, secretarul PDL Galaţi, nu vede un eşec în situaţia generată de sesiunea de vară a bacalaureatului 2011. Dimpotrivă! Asemenea atitudinii generale a PDL, Aramă vede toată situaţ ...
Trei parlamentari USL, de profesie jurişti, memebri ai Comisiei Juridice din Camera Deputatilor - Bogdan Ciucă (PC), Alina Gorghiu (PNL) şi Florin Iordache (PSD), preşedintele comisiei juridice - ...
Gălăţeanul Mihai Capră, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, a declarat vineri, la Bistriţa, că România nu îşi permite "luxul" de a funcţiona după actuala organiz ...
Unul dintre diferendele dintre putere şi opoziţie este cel privind confiscarea extinsă a averilor, conţinută de o directivă europeană pe care ţara noastră trebuie să o introducă în legisla ...
Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, a susţinut două modificări privind legea electorală – introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora şi stabilirea câşt ...
Liderul formaţiunii democrat-liberale gălăţene, Mircea Toader, anticipează dezbinarea USL înaintea desfăşurării alegerilor viitoare. Între timp, democrat-liberalul vede scăderea în sondaje ...
Oficial, organizaţiile locale, atât cea a PSD cât şi cea a PNL, refuză să ofere rezultatele concrete ale sondajului privind candidaţii USL, deşi acestea au „transpirat” prin intermediul ma ...
Intens vehiculata plecare a lui Cosmin Păun din funcţia de prefect al Galaţiului se produce. Mircea Toader, preşedintele organizaţiei locale PDL, ne-a confirmat ieri plecarea lui Cosmin Păun. Ac ...
În timpurile înlocuirii comunicării directe, faţă în faţă, cu cea din spatele calculatoarelor, de la distanţă, partidele politice şi-au creat pagini pentru vizitatorii internauţi. Am vizit ...
Liderul liberalilor gălăţeni a confirmat faptul că USL va stabili o listă comună de candidaţi pentru nivelul judeţului şi municipiului reşedinţă de judeţ. Astfel, fiecărui partid (PSD, P ...