12 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pensionarii gălăţeni s-au ţinut de cuvânt şi au plecat din nou la Bucureşti pentru a protesta vizavi de măsurile de austeritate, care, cred ei, îi va duce în pragul unui genocid. O delegaţie a bătrânilor a intrat la consilierul preşedintelui României, unde după discuţii de câteva ore au lăsat un memoriu special pentru Traian Băsescu. Pensionarii nu au ocolit nici Casa Naţională de Pensii şi au înţeles că Şeitan i-a minţit în ceea ce priveşte biletele de tratament. Din Galaţi au plecat în jur de 20 de pensionari, care au mers la Parlament şi apoi la Cotroceni. Aceştia fac parte din Alianţa Europensionarilor din România. Chiar dacă au dorit să fie primiţi de preşedintele României, trimiţând şi o adresă în acest sens, într-un final s-au mulţumit şi cu Gabriel Pişcociu, consilierul acestuia.
„I-am cerut să nu ne reducă pensiile, să nu se facă discriminări între pensionari, adică între noi şi cei care provin din magistratură, ci să se aplice acel principiu al contributivităţii. Am discutat despre faptul că nu ni s-au dat grupele de muncă nici acum, că punctul de pensie nu a atins încă valoarea de 45% din salariul mediu brut. Am vorbit despre coplată şi despre biletele de tratament şi am aflat cu această ocazie că nu există baza materială pentru achiziţionarea biletelor pentru lunile iulie şi august pentru că aşa stă scris în legea bugetului, ceea ce înseamnă că Şeitan ne-a minţit când a spus că sunt 14 staţiuni în care pot merge pensionarii în perioada verii. Nu există aşa ceva”, ne-a spus Vasile Popa, unul dintre cei care a plecat la Bucureşti pentru a protesta şi care a făcut parte din delegaţia care a purtat discuţii la Cotroceni. Acesta ne-a mai spus că este posibil să fie în Bucureşti şi pe 24 iunie, când la Curtea Constituţională se vor judeca măsurile de austeritate, dacă acolo va fi o acţiune de protest. Restul acţiunilor se vor face în luna august.

Va merge la partidele politice

De cealaltă parte, vineri în Galaţi va avea loc un marş care va debuta la ora 9.00, în Parcul Şahiştilor. Acţiunea este a Asociaţiei Pensionarilor din România 2007, condusă de Constantin Ciucă. Liderul organizaţiei ne-a spus că intenţionează să meargă la toate partidele politice în drumul spre Prefectură. Ciucă este de părere că va primi aprobare pentru escalele acestea, iar dacă nu, este decis să meargă, cu atât mai mult cu cât va fi şi prima zi de grevă a foamei. După cum a şi anunţat, Ciucă este hotărât să ia această măsură severă în cazul în care, joi, Curtea Constituţională nu va decide neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate. El a mai făcut public faptul că va face o cutie a milei pentru a strânge bani ca să plece la Parlamentul European să se plângă de lucrurile care se petrec în România în ceea ce-i priveşte pe bătrâni.


Articole înrudite