08 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doi gălăţeni, din Schela şi Tecuci, săltaţi de acasă şi închişi în Penitenciar
Doi gălăţeni, din Schela şi Tecuci, săltaţi de acasă şi închişi în Penitenciar

Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de poliţişti.
La data de 07 august 2025, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan, au depistat pe raza comunei Schela, din judeţul Galaţi, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din aceeaşi localitate, pe numele căruia Judecătoria Galaţi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci – Biroul Investigaţii Criminale, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, au depistat pe raza municipiului Tecuci un bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în aceeaşi localitate, pe numele căruia Judecătoria Tecuci a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Cei doi bărbaţi au fost conduşi şi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepselor, potrivit IPJ Galaţi.


Articole înrudite