Oborul de Sfânta Maria de la Tecuci – iarmarocul în care caii încă își găsesc locul

Un loc tradițional, cu origini pierdute în istorie, Oborul de la Tecuci renaște în fiecare an de Sfânta Maria. Cai, căruțe, șarete, sulky, negustori, crescători și sute de tarabe se adună într-un spectacol care leagă prezentul de o lume rurală despre care credeam că a dispărut.

Sâmbătă, 15 august 2026, de Sfânta Maria, Oborul de vite din partea de răsărit a Tecuciului s-a transformat într-un imens spectacol în aer liber. Sub soarele puternic al lui august, o mulțime impresionantă s-a adunat aici pentru ceea ce, la prima vedere, pare un târg de animale, dar care, privit mai atent, este mult mai mult decât atât: este o întâlnire între tradiție și prezent, între om și animal, între o meserie veche și o lume care se modernizează continuu.

Oborul de Sfânta Maria are o istorie de peste jumătate de veac în forma sa actuală. După cel de-al Doilea Război Mondial, târgul s-a organizat și într-o zonă a cartierului C.F.R. de astăzi, pe locul unde se află actuala Școală nr. 8. De aproximativ 35 de ani, manifestarea are loc numai în spațiul larg al oborului de animale din estul orașului.

Dar povestea iarmarocului este mult mai veche.

Un iarmaroc cu trei secole de istorie

Obârșia acestei mari adunări comerciale este legată de necesitatea valorificării produselor agricole din bogata zonă a fostului județ Tecuci. Potrivit mărturiilor istorice consemnate în monografiile orașului, iarmarocul este menționat încă din anul 1711, în timpul domniei lui Dumitrașcu Vodă.

Inițial, manifestarea era organizată de isprăvnicia târgului în suburbia „Poșta”, cu prilejul zilei de 24 iunie, de Sânziene. Data nu era întâmplătoare: ea marca începutul verii și, în lumea agrară de atunci, începutul unei perioade esențiale – secerișul.

La Tecuci se întâlneau atunci oameni veniți de pe văile Zeletinului, Berheciului, Bârladului, Corodului, Gerului și Siretului, dar și negustori și călători veniți de mai departe. Sași din Țara Bârsei, turci, armeni și greci din Principate sau chiar din țările lor de origine ajungeau în această modestă reședință de județ, așezată la răscrucea unor importante drumuri comerciale.

Era ceea ce s-a numit, cu un termen devenit aproape legendar, „iarmarocul moldovenesc”.

Astăzi, târgul are dimensiuni impresionante și continuă să polarizeze lumea satelor din jur, pe o rază de zeci de kilometri, atingând comunități din mai multe județe.

Profesorul Ștefan Andronache, în monografia Tecuciului, descria iarmarocul drept o adevărată „sărbătoare a bucuriei, a destinderii și veseliei colective”, la care, în anii de mare înflorire, participau anual sute de mii de oameni.

În mijlocul Oborului, caii

În 2026, centrul de greutate al târgului îl reprezintă caii.

Cei mai mulți dintre vizitatori au venit să privească, să cumpere, să vândă sau pur și simplu să admire animalele. Am văzut cai de diferite rase și dimensiuni, dar și vaci și capre. În jurul lor, sute de tarabe ofereau produse necesare creșterii și îngrijirii animalelor.

Un sector aparte era destinat potcovitului. Schimbarea potcoavelor nu este un simplu meșteșug spectaculos pentru privitori, ci o operațiune importantă pentru sănătatea copitelor și, implicit, pentru capacitatea calului de a munci și de a se deplasa.

Privit de aproape, Oborul oferă o imagine pe care orașele României contemporane o văd tot mai rar: cai legați de oameni prin muncă, pricepere și o relație construită de-a lungul generațiilor.

Aici, calul nu este doar animal de companie și nici simplu element decorativ. Pentru mulți dintre proprietarii întâlniți la Tecuci, el rămâne un animal de muncă, un partener al gospodăriei și, mai ales, un mijloc de transport.

La un moment dat, l-am întrebat pe unul dintre gospodari ce face cu un cal pe care îl avea la vânzare.

Întrebarea mea l-a nedumerit.

În mintea mea, calul era mai degrabă animalul cu care te plimbi, pe care îl admiri sau îl îngrijești ca pe un companion. Pentru omul din fața mea, răspunsul era mult mai simplu: calul urma să fie un bun partener pentru transport, să tragă la căruță.

„Dar nu acum”, mi-a explicat, cu grijă pentru animal. „Mai trebuie să mai crească.”

O replică simplă, dar care spune enorm despre lumea din Obor.

Forța calului și știința căruțașului

În jurul cailor se adună în special bărbați – căruțași, crescători, proprietari și oameni care cunosc animalele din experiență.

Relația dintre om și cal nu este întotdeauna una blândă. Uneori este o confruntare cu o forță animalică impresionantă. Un armăsar care se apropie de jumătate de tonă este, literalmente, o mașină vie a puterii.

Să-l controlezi, să-l înțelegi și să lucrezi cu el presupune o știință veche, transmisă din generație în generație, care nu se învață neapărat din manuale.

Departe de zumzetul halelor comerciale sau de vânzarea zilnică de cereale, colțul dedicat cailor este un sanctuar al tradiției, unde timpul pare că își încetinește ritmul.

Aici, negocierea nu se face în grabă și nici prin intermediul ecranelor. Este o artă veche, un spectacol viu al privirilor atente, al gesturilor măsurate și al respectului nerostit dintre om și animal:

• Ritualul verificării: Târgoveții nu privesc doar silueta calului. Trecerea mâinii peste spinarea fermă, controlul atent al copitelor și verificarea dinților sunt gesturi făcute cu precizia unui cunoscător. Fiecare detaliu spune o poveste despre forța, vârsta și îngrijirea de care a avut parte animalul.
• Proba de mers: Pământul bătătorit al târgului răsună sub copite când calul este pus la trap sau la pas. Este momentul în care ținuta, eleganța naturală și puterea i se dezvăluie în plină lumină, sub privirile critice ale celor adunați în cerc.
• Târguiala și strângerea de mână: Prețul nu este niciodată doar o cifră; este punctul final al unei conversații lungi, presărată cu povești despre originea calului, harnașamente potrivite și amintiri din alte târguri moldovenești. Palma strânsă ferm între cumpărător și vânzător pecetluiește o înțelegere bazată pe cuvântul dat.

La Tecuci, această știință poate fi văzută în fiecare gest.

Posesorii de cai, plini de mândrie, au făcut demonstrații de călărie și curse cu diferite căruțe, șarete și trăsuri. Au apărut inclusiv celebrele sulky – trăsuri ușoare, cu două roți, folosite în cursele de trap.

Pentru câteva ore, Oborul a devenit astfel și un mic hipodrom improvizat, unde zgomotul copitelor și al roților s-a amestecat cu glasurile oamenilor.

O lume veche, privită de tineri

Poate cea mai frumoasă surpriză a târgului a fost numărul mare de tineri interesați de acest univers.

Unii priveau caii cu admirație. Alții îi mângâiau, se jucau cu poneii sau încercau să le câștige încrederea. Într-un colț al Oborului, o iapă și mânzul ei își atingeau gâturile într-o îmbrățișare tandră și protectoare.

Într-o altă parte, câțiva tineri mângâiau caii și se jucau cu coamele lor.

Sunt imagini simple, dar emoționante.

Pentru că, într-o lume în care tehnologia ocupă tot mai mult spațiu, un asemenea loc le oferă tinerilor contactul direct cu o realitate fizică, vie: să vezi un animal, să-i simți forța, să-i înțelegi reacțiile și să descoperi că între om și animal poate exista o relație construită prin răbdare și respect.

Caii și memoria unei tragedii

Privind mulțimea de cai din Oborul de la Tecuci, este imposibil să nu ne amintim că România a avut, în urmă cu numai câteva decenii, una dintre cele mai dramatice rupturi din istoria sa rurală.

În anii comunismului, caii au devenit victimele unor politici de transformare radicală a agriculturii. Colectivizarea, mecanizarea și reorganizarea agriculturii au schimbat brutal lumea satului românesc.

În această perioadă, numele lui Alexandru Moghioroș, unul dintre liderii importanți ai regimului comunist, a rămas legat de politica de reducere a efectivelor de cabaline.

În jurul acestei politici au circulat ulterior numeroase mărturii și relatări despre sacrificarea în masă a cailor, inclusiv în gospodăriile agricole de stat. Se vorbește despre sute de mii de animale dispărute în urma acestor măsuri, despre confiscări, abatoare și despre distrugerea unei importante resurse a satului românesc.

Cea mai cunoscută expresie atribuită lui Moghioroș – „Vacilor le sunt mâncate coarnele de cai!” – a rămas în memoria publică drept simbol al justificărilor absurde prin care regimul încerca să explice lipsurile agriculturii.

Dincolo de cifra exactă a animalelor sacrificate și de legenda care s-a construit ulterior în jurul acestui episod, un lucru este cert: comunismul a schimbat radical locul calului în economia rurală românească.

De aceea, imaginea sutelor de cai adunați astăzi la Tecuci are și o semnificație aparte.

Oborul care încă trăiește

La mai bine de trei secole de la primele mențiuni ale iarmarocului și după decenii în care lumea satului s-a schimbat fundamental, Oborul de la Tecuci continuă să existe.

Nu mai este iarmarocul din 1711. Nu mai este lumea negustorilor veniți cu căruțele de pe văile Moldovei și nici târgul care aduna oameni din ținuturi îndepărtate.

Dar ceva esențial a rămas:

• Oamenii încă vin.
• Caii încă sunt cumpărați și vânduți.
• Căruțele încă circulă.
• Potcovarii încă își fac meseria.
• Iar oamenii încă se întâlnesc, discută, negociază, admiră și compară.

Într-un timp în care multe dintre ocupațiile tradiționale au dispărut sau au fost transformate în simple amintiri, Oborul de Sfânta Maria de la Tecuci rămâne un loc viu.

Un loc în care modernitatea și tradiția nu se exclud, ci coexistă.

Un loc în care un sulky poate trece pe lângă un telefon mobil de ultimă generație, iar un tânăr de astăzi poate descoperi, mângâind coama unui cal, o lume pe care bunicii lui o considerau firească.

Poate tocmai aceasta este adevărata forță a iarmarocului: nu doar că păstrează o tradiție, ci o face să trăiască în prezent.

Iar în fiecare an, de Sfânta Maria, la marginea Tecuciului, caii ne amintesc că unele povești nu dispar. Se întorc, din când în când, în mijlocul nostru.