La data de 14 septembrie a.c., o femeie de 30 ani în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, a surprins şi accidentat o altă femeie de 56 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma impactului victima a suferit mai multe răni fiind necesară transportarea acesteia la spital pentru a primi îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acesteia. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.