Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean SUA care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.
"În data de 08 iunie a.c., în jurul orei 12.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat, cetăţean american, în vârstă de 56 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova. Cu ocazia efectuării controlului, pe lângă documentele solicitate, conducătorul auto a înmânat şi un permis de conducere eliberat de către autorităţile americane din statul Florida. Fiind întrebat dacă deţine şi un permis de conducere internaţional necesar pentru a conduce autovehicule pe teritoriul României, persoana în cauză a declarat că nu are în posesia sa un asemenea document", potrivit ITPF Iaşi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.