25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tulcea: 70 de persoane din Ucraina au solicitat statutul de refugiat
Tulcea: 70 de persoane din Ucraina au solicitat statutul de refugiat

Circa 3.500 de persoane din Ucraina au intrat în România, în ultimele trei zile, prin punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene.
Numai sâmbătă, circa 1.700 de persoane au trecut Dunărea cu bacul de pe malul ucrainean pe cel românesc, 1.100 fiind cetăţeni ucraineni.
"Valorile de trafic sunt ridicate. Ele au început să se intensifice de pe data de 24 februarie. Până azi, la ora 00.00, circa 3.500 de persoane au trecut prin punctul de la Isaccea", a precizat, duminică, Andrei Ene.
El a mai spus că situaţiile cu care se confruntă poliţiştii de frontieră sunt foarte variate, dar toate persoanele care cer ajutor de la statul român primesc un răspuns.
"Chiar şi persoanele care nu au deţinut un paşaport biometric sau care au avut un paşaport fără viză şi au avut doar documente de identitate şi, chiar fără documente de identitate, au solicitat o formă de protecţie către statul român li s-a acordat acest drept", a declarat reprezentantul Gărzii de Coastă.
Potrivit acestuia, la punctul de trecere a frontierei circa 70 de persoane din Ucraina au solicitat statutul de refugiat. (sursa Agerpres)


Articole înrudite