În cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, desfăşurată în această după-amiază, 17 noiembrie 2025, la ora 13:00, a fost dispusă măsura evacuării preventive a populaţiei din localitatea Ceatalchioi, ca urmare a estimărilor efectuate de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
Decizia a fost luată pentru a elimina riscurile potenţiale şi pentru a proteja populaţia şi bunurile din zonă. Evacuarea vizează atât persoanele, cât şi animalele. "Pentru coordonarea operativă a intervenţiei, au fost activate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi grupa operativă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea. Transportul persoanelor evacuate se va efectua cu mijloace aparţinând ISU Tulcea, IJJ Tulcea şi Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Totodată, o ambulanţă SMURD este prezentă în zona localităţii Ceatalchioi pentru gestionarea în condiţii optime a eventualelor urgenţe medicale, la nevoie. Persoanele evacuate vor fi relocate temporar în spaţiile puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Tulcea, până la înlăturarea oricărui risc", transmit autorităţile tulcene.
La faţa locului se află în continuare forţe din cadrul structurilor M.A.I. cu rol în gestionarea unor astfel de situaţii de urgenţă, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, care monitorizează permanent evoluţia situaţiei şi intervin pentru prevenirea sau gestionarea eventualelor situaţii de urgenţă. Totodată, având în vedere ultimele măsuri stabilite, a fost transmis un nou mesaj RO-Alert pentru evacuarea populaţiei din localităţile Ceatalchioi şi Plauru.
Misiunea este în dinamică. Vom reveni!
Articole similare:
UPDATE: Localnicii din Plauru evacuaţi după atacul cu drone de la graniţă - VIDEO
FOTO: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România
