04 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cei care consumă alcool în combinaţie cu băuturi energizante ar putea să se expună într-o măsură mult mai mare afecţiunilor decât s-a crezut până acum. Profesorul Peter Miller, care predă psihologia la Universitatea Deakin din Australia, susţine că studiile referitoare la efectul combinării alcoolului cu energizantele au fost în cea mai mare parte finanţate de Red Bull, potrivit dailymail.co.uk. Patru din cinci astfel de studii au fost realizate de cercetători care au fost sponsorizaţi de producătorii respectivei băuturi energizante, a afirmat Miller.
Deşi studiile au arătat că "nu trebuie să ne facem griji în privinţa riscurilor", acestea nu au analizat decât consecinţele unui consum minim de alcool combinat cu energizant, susţine profesorul. "Nu reflectă realitatea", spune Miller, el fiind de părere că majoritatea celor care combină alcoolul cu energizantul consumă respectivul cocktail în cantităţi mari. "Este grav că publicul are încredere în rezultatele acestor studii. Organizatorii conferinţelor ar trebui să le solicite cercetătorilor să declare dacă au primit fonduri de la cei care produc aceste băuturi pentru studii sau dacă au fost sprijiniţi financiar de producătorii energizantelor pentru a participa la întâlniri sau conferinţe", a declarat profesorul Miller.
Studiile referitoare la comportamentul celor care consumă alcool în combinaţie cu energizant au arătat că respectivele persoane consumă mai mult alcool decât altele, sunt mai predispuse la un comportament agresiv, se rănesc mai des şi sunt tentate mai mult să se urce băute la volan.
Trei studenţi din patru din Europa sau din Statele Unite consumă alcool în combinaţie cu energizant.


Articole înrudite