Darren Cahill va fi prezent la meciul de retragere a Simonei Halep! Antrenorul australian a fost confirmat de organizatori

Antrenorul australian Darren Cahill va participa la ediţia a şaptea a Sports Festival, în cadrul căreia va avea loc meciul oficial de retragere din activitate a Simonei Halep, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, transmis, luni, AGERPRES.

‘Darren Cahill, unul dintre cei mai respectaţi antrenori din tenisul mondial şi fost antrenor al Simonei Halep, revine în 2026 la Sports Festival ca invitat special la evenimentul oficial de retragere a uneia dintre cele mai mari figuri ale sportului românesc şi mondial. Meciul de gală va avea loc pe 13 iunie 2026, la BTarena din Cluj-Napoca, şi va reprezenta punctul culminant al celei de-a şaptea ediţii a festivalului. Prezenţa lui Darren Cahill va oferi o încărcătură emoţională aparte momentului, întrucât marchează una dintre cele mai importante relaţii din cariera Simonei Halep. Australianul este antrenorul alături de care sportiva a obţinut cele mai mari performanţe ale carierei sale, inclusiv primul titlu de Grand Slam, Roland Garros 2018, şi clasarea pe locul 1 mondial’, precizează sursa citată.

Colaborarea dintre Simona Halep şi Darren Cahill a început în martie 2015, iniţial printr-un program Adidas de dezvoltare pentru jucători şi a continuat apoi full-time în perioadele octombrie 2015 – octombrie 2018 şi ianuarie 2020 – septembrie 2021.

Foto: treizecizero.ro

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...