Perechea formată din românca Gabriela Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk s-a calificat miercuri în turul al doilea al probei de dublu a turneului de Grand Slam de la Wimbledon, ele trecând în două seturi, 6-4, 6-4, de Anastasija Sevastova (Letonia) / Yanina Wickmayer (Belgia). Gabriela şi Marta s-au impus după 84 de minute şi se vor întâlni în turul secund cu învingătoarea din partida Su-Wei Hsieh (Taiwan) / Jelena Ostapenko (Letonia) - Oksana Kalaşnikova (Georgia) / Elena Pridankina (Rusia).
Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea / Ana Kalinskaia s-a calificat de asemenea în runda a doua a probei feminine de dublu, după o victorie cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (SUA). Sorana şi Ana se vor duela în turul 2 cu câştigătoarele din partida Tereza Mihalikova (Slovacia) / Olivia Nicholls (Marea Britanie / N.9) - Kamila Rahimova (Rusia) / Anna Siskova (Cehia). Perechile calificate în turul secund şi-au asigurat un cec de 26.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA la dublu.