Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat indicatorii unei investiţii în valoare de peste 44 milioane de lei pentru consolidarea şi restaurarea Conacului „Costache Conachi” de la Ţigăneşti, locul în care a fost salvată Unirea Principatelor.
"Deşi are o valoare istorică deosebită, monumentul a trecut prin vremuri vitrege şi a ajuns într-o stare avansată de degradare. Din fericire, după ani de eforturi, avem soluţia pentru salvarea sa. În baza acordului încheiat cu Academia Română – proprietarul de drept al imobilului – Consiliul Judeţean Galaţi a preluat conacul în administrare şi avem acum un proiect matur, eligibil pentru finanţare europeană. Arhitecţii şi experţii în patrimoniu au stabilit cele mai adecvate metode de intervenţie pentru a conserva această moştenire culturală şi a o reda circuitului public. Faţada va fi readusă la forma originală, construcţiile din beton armat adăugate în anii '80 vor fi demolate, iar elementele de tâmplărie, feronerie şi stucatură vor fi restaurate. Totodată, balconul principal şi turnurile laterale vor fi reabilitate, iar turnul circular al conacului va fi reconstruit. O parte din încăperi vor fi reamenajate cu mobilier de epocă pentru a reda atmosfera istorică, iar altele vor găzdui expoziţii, conferinţe sau evenimente culturale şi ştiinţifice", informează Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Conacul „Costache Conachi” va fi inclus în două circuite muzeale de interes judeţean: „Drumul Micii Uniri” – alături de Muzeul Casa „Cuza Vodă” Galaţi şi Casa Memorială „Costache Negri” (Conacul de la Mânjina), precum şi „Muzeele prin ochii copiilor” – proiect dedicat elevilor.