27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanca Bianca Costea, aur şi argint la Europene
Gălăţeanca Bianca Costea, aur şi argint la Europene

Gălăţeanca Bianca Costea a câştigat, joi, medalia de argint, încheind cu timpul de 25sec34/100 finala probei de 50 m liber feminin, din cadrul Campionatelor Europene de înot pentru juniori care se desfăşoară în aceste zile la Otopeni.

Calificată în ultimul act cu al treilea timp, Costea a fost depăşită în finală doar de Sandrine Nina Jazy din Germania (25sec22/100), câştigătoarea medaliei de aur. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de italianca Sara Curtis (25sec39/100). „Am simţit cursa minunat, cred că dacă mai aveam încă 5 metri puteam să iau aurul. Trebuie să reuşeşti să dai totul numai în 50 de metri, dar sunt extrem, extrem de mulţumită cu acest rezultat, mai bine nu se putea. Niciodată nu mă gândeam că o să iau mai mult de o medalie. Adică speram şi la una, dar m-a luat prin surprindere medalia de ieri de la ştafetă, dar sunt extrem de mulţumită şi recunoscătoare pentru tot. Mai particip la 100 m liber şi 50 m fluture. Mă aştept în aceste probe să fiu cea mai bună versiunea a mea şi să fac cei mai buni timpi'', a declarat Bianca Costea (CSA Steaua), 17 ani, la zona mixtă, după finală.

Este cea de-a doua medalie pentru Costea, după aurul câştigat cu ştafeta mixtă a României în proba de 4x100 m. Bianca a început înotul la Galaţi, la vârsta de 7 ani, în 2012, sub îndrumarea antrenoarei Mihaela Hodină, prima legitimare fiind la Aqua Sport.


Articole înrudite