Final de sezon pentru handbalul juvenil. Braşovul a găzduit în perioada 11-15 iunie turneul final al Campionatului Naţional de handbal pentru junioare 4, care a aliniat la start 16 echipe. Viitorul Oţelul, antrenori Cătălina Cioaric şi Daciana Balaban, a reprezentat cum a putut mai bine Galaţiul, reuşind clasarea pe un onorant loc 7 după ce a înregistrat rezultatele: 26-21 (15-8) cu ACS Millenium Giarmata, 27-13 (16-8) cu ACS Tg.Mureş, 14-24 (8-13) cu HC Omer Constanţa, în grupa A, 21-26 (10-14) cu Rapid Bucureşti, 13-24 (7-12) cu CSM Corona Braşov, în Grupa principală 1, 17-21 (8-10) cu Kids Tâmpa Braşov, pentru locurile 5-8 şi 23-20 (10-13) cu Marta Baia Mare, pentru locurile 7-8. Lotul de jucătoare: Ema Dinu, Anelisse Sumurduc - Nicola Apetrei, Mara Ştefan, Iasmina Panaite, Rebecca Panaite, Maria Carp, desemnată MVP, Natruanda Gherghe, Gloria Docan, locul 2 în clasamentul golgheterelor şi cea mai constantă jucătoare a echipei noastre, Daria Ivanov, Sofia Nedelcu, Andra Homler, Karla Dulcescu, Anastasia Tudorache.