02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Nepoatele” de la Donaris merg mai departe
„Nepoatele” de la Donaris merg mai departe
Rezultate excelente pentru clubul gălăţean ACSV Donaris 2010, care la mai puţin de şase luni de la înfiinţare a reuşit să acceadă la turneele semifinale atât la junioare cât şi la cadete. Partida pe care micuţele voleibaliste gălăţence au disputat-o pe teren propriu s-a desfăşurat în condiţii mai speciale. Andra Streşină, Ioana Stoica, Florina Alexandru şi Cristina Iacob au evoluat răcite, după ce nu s-au putut antrena la capacitate maximă toată săptămâna premergătoare jocului, Iuliana Cazamir a acuzat dureri mari la spate, iar Irina Chiscop nu s-a simţit nici ea în apele ei. Chiar şi în aceste condiţii, fetele noastre au jucat perfect în primul set pe care şi l-au adjudecat într-o manieră entuziasmantă. Buzoiencele au revenit şi au trecut ele în avantaj după trei acte. Dramatismul a atins cote maxime, s-a ajuns din nou în tie-break unde „donaristele” au început tare, cu un avantaj de trei puncte, dar nu au mai avut forţă şi au căzut, buzoiencele, împinse de la spate de arbitrul ploieştean Ştefurac, cu decizii anapoda în momentele cheie, s-au impus în cele din urmă, la mustaţă. Rezultat final: Donaris - CSS Buzău 2-3 (25-11, 17-25, 21-25, 27-25, 13-15). Formula folosită a fost: Flori Alexandru, Ioana Stoica, Andra Streşină, Irina Chiscop, Iuliana Cazamir, Cristina Iacob, Iulia David - libero. Din lot au mai făcut parte Corina Vasilie, Diana Morteci şi Adelina Crăciun.


Clasament
1. CSS Buzău     7     7     0     21:3     13*
2. ACSV DONARIS     7     5     2     18:5     12
3. CSS GALAÞI     8     4     4     12:15     12
4. LPS Brăila     7     0     7     4:21     6*
5. LPS Focşani     7     2     5     8:15     4*

*echipe penalizate pentru nerespectare cerinţe talie sau vârstă


Articole înrudite