20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România s-a calificat la EURO 2024 din Germania
România s-a calificat la EURO 2024 din Germania

Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins sâmbătă seara echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor. Israel a condus cu 1-0 din min.2, dar tricolorii au revenit şi au întors soarta meciului după reuşitele lui Puşcaş şi Hagi.

"Este o bucurie fantastică, mă încearcă un sentiment de mândrie, pentru că antrenez un grup extraordinar. Sunt jucători în care am crezul din prima clipă, niciodată nu am încetat să cred în ei. Toţi merită felicitaţi, şi cei de aici şi cei care şi-au adus contribuţia pe parcurs. E un privilegiu să antrenezi jucători cu asemenea caracter. E un moment frumos. Calificarea s-a obţinut matematic acum, dar ea s-a obţinut cu eforturi şi cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o aceşti jucători pentru echipa naţională. Suntem mândri că vom fi la EURO. Trebuie să mulţumesc celor care au crezut în noi, precum şi celor sceptici, care pe parcurs au venit lângă noi. Şi, bineînţeles, le mulţumesc tuturor celor care iubesc echipa naţională a României. Suntem fericiţi şi mergem cu încredere înainte. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, sunt un om credincios şi Dumnezeu a fost alături de noi tot timpul", a declarat selecţionerul Edward Iordănescu.

La rândul său, Ianis Hagi, cel care a marcat golul victoriei României, a declarat la final la Prima TV: "S-a simţit calificarea la golul meu, mai ales că era şi repriza a doua. Ne-am simţit pregătiţi pentru această calificare. În coincidenţă nu cred, cred în destin. Eu sunt muncitor, muncesc de mic, acest grup a muncit de mult timp, am reuşit să facem acest grup şi la echipa mare. România a fost pregătită încă de la primul meci, s-a văzut asta şi cred că suntem pe merit la EURO. Suntem fericiţi, mesajul pe care am vrut să-l transmitem suporterilor a fost că România este pregătită şi am reuşit să ne calificăm. Nu cred că a schimbat foarte mult situaţia golul lor, am spus că suntem conştienţi unde suntem, am gestionat bine momentele şi ne-am adaptat bine situaţiilor. Aveam un plan, ştiam că trebuie să continuăm planul şi că la un moment dat vor veni şi golurile. Rămâne să jucăm acum pe Arena Naţională cu stadionul plin şi să încercăm să îi facem fericiţi pe fani".

România este liderul neînvins al grupei, cu 19 puncte, şi va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, cu Elveţia, locul 2 cu 17 puncte.


Articole înrudite