Şedinţa de tratative pe marginea noului CCM de la Combinat s-a desfăşurat în mod normal în cea mai mare parte a ei, reprezentanţii conduceriii şi ai siderurgiştilor parcurgând încă o dată ...
Ieri a a vut loc, în mod oficial, încheierea lucrărilor derulate în ultimii ani pentru implementarea proiectului ISPA de gestionare a deşeurilor, în valoare de 21,3 milioane de euro, din care 16 ...
Ziua de miercuri se anunţă a fi una fierbinte pe plaforma siderurgică, fiind marcată de o nouă şedinţă de negociere pe marginea Contractului Colectiv de Muncă, care nu se întrevede a fi una ...
Interesul siderurgiştilor faţă de modul în care decurg negocierile pe marginea noului Contract COlectiv de Muncă, şi aici ne referim în principal la propunerea conducerii de a nu oferi nicio ma ...
O ambulanţă tip VW cu tracţiune integrală a fost avariată în urma unui accident petrecut ieri dimineaţă în Galaţi, în zona bulevardului Coşbuc. Ambulanţa era în misiune şi venea de la c ...
Fabrica de var 1, care a fost dată acum circa 3 ani în grija unei firme străine, a revenit de la 1 ianuarie în ograda combinatului, după rezilierea contractului încheiat între cele două părţ ...
Scandal în plină noapte pe str. Universităţii din Galaţi. O asistentă în vârstă de 30 ani, angajată a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, a fost trasă de păr şi pălmuită pe c ...
Potrivit informaţiilor noastre, ArcelorMittal Galaţi face parte din categoria celor 7 angajatori din Galaţi care au locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, locuri de muncă ce ar urma s ...
Ploaia i-a adus la disperare pe locatarii unui bloc din Galaţi, a căror asociaţie a permis mansardarea în schimbul renovării blocului şi a montării unui interfon. Numai că firma care face mans ...
Ca la fiecare început de an, gălăţenii, şi mai ales pensionarii, au asaltat încă din prima zi ghişeele Direcţiei de Fiscalitate Galaţi de la Romarta Veche pentru a-şi achita impozitele afer ...
Curtea de Conturi a României a dat publicităţii raportul pe anul 2010, care a fost aprobat în plenul Curţii pe 19 decembrie 2011. Unul dintre capitole face referire la controlul care a vizat APDM ...
Sute de gălăţeni s-au aşezat la coadă la serviciul local de evidenţă a persoanei Galaţi ca să intre în posesia cărţii de identitate. Cum ieri serviciul nu a lucrat deoarece curentul s-a î ...
Zeci de taximetrişti gălăţeni au făcut ieri un protest în zona în care se află şi oficiul de licenţiere. Oamenii erau supăraţi foc deoarece, spun ei, actualul tarif minim, de 1,39 lei/km, ...
Cu o oarecare întârziere faţă de restul ţării, şi Galaţiul a intrat, sâmbătă seara, în rândul oraşelor cuprinse de febra protestelor. Iniţial 130-150 de persoane şi mai apoi peste 200 ...
Reprezentanţii Asociaţiei Pensionarilor din România 2007, condusă de Constantin Ciucă, Asociaţiei Europensionarilor din România, condusă de Toader Cristea, şi ai Asociaţiei Renaşterea Pensi ...
La finele anului trecut, mai exact de Crăciun, sinistraţii ce îşi duceau veacul în tabăra de sinistraţi de mai bine de 4 ani, au fost mutaţi în locunţe de necesitate, sau mai exact în loc ...