200 de locuri de muncă disponibile la Galaţi

Nu mai puţin de 200 de locuri de muncă sunt disponibile în această perioadă în judeţul Galaţi, potrivit listei publicate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi (AJOFM). Oferta este valabilă la data de 13 martie 2026 şi include atât posturi pentru persoane fără calificare, cât şi pentru candidaţi cu studii medii sau superioare.

Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile pentru manipulanţi de marfă, unde sunt scoase la concurs 60 de posturi, dar şi pentru lucrători sortatori de deşeuri reciclabile, unde sunt disponibile 40 de locuri. De asemenea, angajatorii caută 20 de operatori la prelucrarea maselor plastice şi 20 de tâmplari universali.

Domeniile cu cele mai multe angajări

Pe lista locurilor de muncă vacante apar şi:

  • 22 de posturi de ajutor bucătar
  • 11 posturi de sudor
  • 9 posturi de lucrător bucătărie (spălător vase mari)
  • 3 posturi de fierar betonist

De asemenea, sunt disponibile şi locuri de muncă pentru tractorist, vânzător, tehnician mecanic, tehnician veterinar, reprezentant tehnic sau web designer.

Angajatori din industrie, agricultură şi servicii

Printre companiile care au anunţat locuri de muncă vacante se numără firme precum Furtuntec SRL, Trasteel Inginerie SRL, Joseph Agro Systems SRL, Agroconfort SRL, Dicor Land SRL sau Pajura SRL.

Nivelul studiilor cerute diferă în funcţie de post: unele locuri de muncă necesită studii primare sau gimnaziale, în timp ce pentru alte poziţii sunt necesare studii medii sau superioare.

Unde pot afla informaţii cei interesaţi

Persoanele care doresc mai multe detalii despre aceste locuri de muncă se pot adresa direct la sediul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi sau pot consulta site-ul instituţiei.

Lista posturilor este actualizată periodic, în funcţie de ofertele transmise de angajatori.

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...