760 de controale la asociaţiile de proprietari din municipiul Galaţi Recomandat

Sâmbătă, 05 Februarie 2022 00:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asociaţiile de proprietari continuă să fie un subiect controversat pentru gălăţenii care locuiesc la bloc. Ca urmare a articolului publicat de Monitorul de Galaţi în care am relatat cum o asociaţie de proprietari a primit 6 amenzi de la Compartimentul „Asociaţii de proprietari” din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, am primit la redacţie zeci de mesaje de la gălăţenii care reclamă nereguli în asociaţiile de care aparţin.

Ca urmare a sesizărilor cititorilor noştri, am solicitat Primăriei municipiului Galaţi să ne spună câte asociaţii de proprietari au fost controlate pe parcursul anului trecut şi care au fost rezultatele contralelor.

„Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm că pe parcursul anului 2021 s-au efectuat peste 760 de verificări la asociaţii. Doar asociaţia amintită în răspunsul anterior a fost sancţionată în anul 2021. Restul asociaţiilor care au fost supuse unor verificări din oficiu sau la solicitarea locatarilor au primit avertismente şi măsuri de remediere unde a fost cazul, conform legislaţiei în vigoare. Subliniem şi pe această cale că obiectivul nostru nu este acela de a sancţiona, ci de a veni în sprijinul gălăţenilor şi asociaţiilor din care fac parte”, ne-a transmis Primăria municipiului Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu