Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut aproximativ 77 tone detergent pudră pentru rufe susceptibil de a fi contrafăcut. Detergentul are o valoare totală de aproximativ 1.200.000 lei şi a fost descoperit ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din Turcia, aparţinând unei societăţi comerciale din Galaţi.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 77 tone detergent pudră pentru rufe susceptibil de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internaţional. Valoarea totală a detergentului, dacă ar fi fost comercializat pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.200.000 lei.
”În conformitate cu reglementările naţionale şi europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut detergentul susceptibil de a fi contrafăcut în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menţionăm că deşi se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor”, a transmis Autoritatea Navală Română.