29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Afterschool pentru copii speciali, premieră naţională la Galaţi
Afterschool pentru copii speciali, premieră naţională la Galaţi

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, joi, 2 aprilie, s-a deschis, la Galaţi, primul afteschool destinat copiilor cu autism, o premieră pentru România. Centrul a fost înfiinţat de Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism din Galaţi (APCA), ONG care a obţinut o finanţare de 5.000 de euro de la o companie privată specializată în telecomunicaţii. Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism a fost înfiinţată în 2011 de Nicoleta Lupoae, mama unui copil cu tulburare în spectru autist (TSA). Asociaţia are în prezent 70 de membri din municipiul Galaţi, dar şi din localităţile din judeţ, precum şi din Republica Moldova. Proiectul care a câştigat finanţarea companiei private a fost scris tocmai de părinţii copiilor cu autism care, din prisma propriei lor experienţe, au încercat să găsească soluţii complementare pentru educaţia copiilor lor. „Ideea ne-a venit văzând cu ce probleme se confruntă proprii noştri copii în procesul de învăţare, aşa că proiectul l-am scris noi, părinţii, cred că de aceea l-am şi câştigat... Am făcut cursuri speciale pentru a scrie proiectul pe care, iată, l-am câştigat. Centrul afterschool îşi propune un sistem de predare şi învăţare bazat pe nevoile lor, identificate de noi. Este un proiect inovativ, are foarte multe particularităţi, are planificare pe fiecare oră de curs şi respectă programa Ministerului Educaţiei. Copiii învaţă în grupe, predarea este de câte zece minute, după care se schimbă materia predată, pentru ca elevii să nu se plictisească. Avem activităţi, programe adaptate de logopedie, matematică, tablă interactivă, totul sub supervizarea constantă a unui specialist APCA şi care respectă principiile terapiei ABA”, spune Nicoleta Lupoae.  

În cadrul centrului afterschool (situat pe bulevardul Traian Vuia nr. 21), vor veni, zilnic, după orele de şcoală, copiii cu TSA, iar cu ajutorul specialiştilor psihopedagogi vor aprofunda informaţiile primite la orele de curs din şcolile de masă la care merg şi la care sistemul de predare este greoi şi rigid pentru un copil cu autism.

Lecţiile de la afterschool se vor desfăşura sub supervizarea unui specialist în terapia ABA, sistemul de predare-învăţare fiind unul interactiv şi creativ, adaptat specificului copiilor cu autism, cu ajutorul principiilor terapiei comportamentale aplicate (terapia ABA). Totodată, planificarea pentru fiecare oră de curs urmăreşte programa şcolară elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, astfel încât copiii să îşi fixeze, prin repetiţie şi predare adaptată nevoilor lor, noţiunile greu de asimilat în mod normal la clasă.

Pentru o mai bună înţelegere a materiilor, copiii sunt organizaţi în grupe mici – de câte 4  – iar informaţiile le vor fi predate cu ajutorul unor materiale speciale, precum tabla interactivă, la fiecare 10 minute fiind schimbată materia. Fiecare curs, pe grupă, va dura 80 de minute. Totodată, copiii vor participa la ateliere creative, coordonate de un artist hand-made, în care copiii vor pune în practică noile cunoştinţe dobândite la şcoală – abilităţi cognitive, de motricitate, de limbaj, sinteracţiune sociale, senzorial etc, produsele realizate de micuţi urmând să fie ulterior şi comercializate online, pe http://autism-apca.ro/.  

Programul centrului afterschool este zilnic, de la 12.00 la 20.00, iar numărul beneficiarilor este de 20, băieţi şi fete, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, împărţiţi în 5 grupe. Zilnic, fiecare grupă va aprofunda informaţiile primite la clasă.

Toată activitatea se va desfăşura sub supervizarea unui coordonator pe programe, iar la intervale regulate se vor face evaluări ale efectelor acestor cursuri pentru îmbunătăţirea continuă a rezultatelor. „Aşa cum aţi aflat deja, activităţile sunt diverse şi se desfăşoară pe parcursul a câte 80 minute, pentru fiecare grupă. Încercăm ca prin tabla interactivă, dar şi alte tehnici, copiii să nu simtă că lucrează, ci că se joacă. Vom aprofunda în fiecare săptămână câte o temă, iar dacă la finele săptămânii constatăm că noţiunea nu a fost înţeleasă, o repetăm săptămâna viitoare. Părinţii au o cameră de aşteptare cât timp copiii sunt la clasă, au acolo şi un monitor şi difuzor cu ajutorul cărora pot vedea cum decurge ora. În plus, părinţii beneficiază şi de consiliere”, a spus Georgiana Susma, psihopedagogul care le va preda copiilor.

Deşi compania a finanţat centrul afterschool pentru o perioadă de doar un an, membrii APCA doresc ca acest centru să funcţioneze pe termen nelimitat şi pentru cât mai mulţi copii. Deocamdată, beneficiari sunt doar 20 de copii ai căror părinţi vor cotiza, lunar, cu sume de maxim 200 de lei, a mai spus şi Cristiana Mărmureanu, vicepreşedinte APCA.


Articole înrudite